Salonul Maria

Cum sa ne alegem rochia de mireasa

Salonul Maria a apărut ca brand în anul 1997 sub conducerea doamnei Maria Vintilă. În acea perioadă viitoarele mirese nu dispuneau de o ofertă variată, acestea fiind nevoite să apeleze la saloanele din alte orașe sau chiar din străinătate. „Ceea ce m-a scos în evidență pe piața târgumureșană, și nu numai, a fost faptul că am creat modele proprii unicat în colecții lansate în fiecare an. Aceasta mi-a oferit ocazia să prezint alături de cel mai mare creator de modă din România, Cătălin Botezatu, care m-a și felicitat pentru originalitate și creativitate. Am îmbrăcat mirese din toată țara, chiar și din capitală. Participarea la expoziții mi-a deschis drumul spre noi oferte și colaborări.” ne mărturisește Maria.

Creativitatea și originalitatea îmbinate cu pasiunea și multă muncă au dus la rezultate pozitive: „Aceste calități au scos la suprafață lucruri pe care nici nu le bănuiam. Deoarece acest domeniu este unul delicat, în care se lucrează cu sufletul și emoția clientului care vine încrezător, am fost determinată sa fiu profesionistă.”
Comunicarea atât verbală cât și nonverbală sunt mai mult decât necesare. „Printr-o comunicare bună poți descoperii atât stilul cât și personalitatea clientului. Aceste lucruri fiind îndeplinite, mireasa ajunge să poarte la nunta ei rochia de mireasă care i se potrivește perfect.”

Din dorința de a continua tradiția familiei în a oferi servicii de lux pentru viitoarele mirese, Alexandra Vintilă contribuie cu o viziune actuală, „fashion fresh„ formată scolastic  în urma absolvirii Liceului de Artă din Târgu-Mureș și a Facultății de Design Vestimentar, din cadrul Universității de Artă și Design  Cluj-Napoca. În prezent, Alexandra cercetează activ manufactura de bijuterii Art Nouveau „care va completa experiența unei nunți unice.”

„Am fost tot timpul fascinată de artă și de frumos, iar pasiunea pentru modă a fost trezită de când am vazut-o pe mama creând. Motivația mea a fost, și încă este, să creăm și să lucrăm împreună.”

Maria Vintilă, alături de fiica ei Alexandra, vă pun la dispoziție modele aduse direct de la cele mai mari case de rochii de mireasă din Europa și S.U.A, cum ari fi Pronovias, San Patrick, Enzoani, Blue by Enzoani, Diane Legrand, Demetrios, Cosmobella, W1, Modeca.

 

  1. Cum ne alegem rochia de mireasă? Ce le recomandaţi femeilor care îşi caută rochia perfectă?

Alegerea rochiei de mireasă este un subiect ce stârnește interesul în rândul viitoarelor mirese! Ele sunt interesate să cunoască tendințele, stilul și accesorizarea prin care să fie evidențiate, să arate perfect în cea mai frumoasă zi din viața lor.

Cei mai importanți factori în alegerea rochiei de mireasă sunt bugetul, constituția corporală și locația evenimentului. Sfătuim viitoarele mirese să ia legătura cu o echipă de profesioniști, să apeleze la saloanele care au o imagine bună , păstrată în timp, pe piața rochiilor de mireasă. Recomandările specialiștilor sunt întotdeauna utile și foarte binevenite!

Târgurile de nuntă sunt și ele importante pentru că oferă o bază de informații pe care le pot primii viitorii miri. Rochia de mireasă nu se alege în târg! Oferta este limitată, iar mireasa nu are intimitate în acele momente deosebite în care probează rochița. Sfatul nostru este ca mireasa să culeagă informații din târguri și să se îndreptate spre saloanele specializate unde oferta este mult mai vastă, iar intimitatea este la ea acasă.

 

  1. Există câteva trucuri/secrete de care o domnişoară trebuie să ţină cont – în funcţie de înălţime, de siluetă sau chiar de formele mai proporţionate pe care le are? Ce este recomandat doamnelor mici de statură şi care nu au tocmai silueta dorită? Se poartă un croi anume care să le avantajeze? Unde trebuie să fie talia?

 

Da, bineînțeles. Fiecare domnișoară trebuie să țină cont de silueta pe care o are în momentul în care își alege rochița. De exemplu, pentru silueta de tip pară se merge pe linia A pentru că scoate în evidență bustul și talia, iar șoldurile sunt mascate. Pentru silueta de tip clepsidră se pretează toate liniile, atât rochia sirenă cât și rochia prințesă. Româncele trebuie să știe că sunt foarte norocoase în ceea se privește tipul siluetei! În general, româncele sunt înzestrate cu silueta silueta ideală, clepsidră!

 

Pentru domnișoarele minione se recomandă cu talia ridicată, adică unde circumferința este cea mai mică. Se creează o iluzie optică de alungire datorită croiului care are baza lungă. Sfaturile specialiștilor sunt foarte importante și ajută viitoarea mireasă să își aleagă rochița potrivită.

 

  1. Ce se poartă în 2016? Rochiile tip prinţesă, sirenă, dantela…? Ce s-a purtat anul trecut? Au ieşit de tot acele tendinţe?

 

În anul 2016, ca în fiecare an, se poartă eleganța și bunul gust! Liniile de bază rămân în tendințe: sirenă, prințesă și linia A. Din punct de vedere al materialelor folosite le vom alege pe cele texturate: dantela, mikado și tul, în combinație cu tafta sau mătase satinată. Materialul vedetă rămânând dantela.

Finețea este cuvântul cheie al tendințelor 2016, acest fapt se reflectă în special la stilul sirenă care capătă o interpretare lejeră, fluidă, fină. Avem o sirenă modernă care emană feminitate și senzualitate.

Din punct de vedere cromatic vom alege ivory, adică albul lăptos, în proporție de 90%, urmând ca acestă nuanță să fie combinată cu roz pudrat și nude. Toate acestea pot fi completate cu cristale, perle și pietre semiprețioase.

Albul optic sau albul neon iese din tendințe, dispărând aproape de tot, deoarece acesta nu scoate în evidență detaliile rochiței. Miresele trebuie să știe că toate rochițele din fotografiile marilor case de modă din lume sunt ivory.

 

  1. Cine dă tonul pe marile podiumuri? Cine sunt designerii care au dat tendinţele anul acesta?

Milano, așa cum știm cu toții, este capitala modei încă din secoulul XIX având cei mai renumiți fashion designeri. Amintim casele Chanel,  Dior, Elie Saab, Valentino, și lista poate să continute! Milano dă tonul în tot ceea ce înseamnă fashion, coafură, styling(accesorizare), inclusiv în zona de rochii de mireasă.

 

  1. Cum alegem voalul? Ce accesorii sunt necesare, ce se poartă în acest sens? Mănuşile sunt în vogă? Cum le alegem şi dacă se potrivesc la toate rochiile?

Voalul se alege în funcție de rochie, de coafură și de preferințele miresei. În primul rând de preferințele miresei! Este foarte important ca rochia de mireasă, cât și stylingul să scoată în evidentă calitățile miresei, acestea fiind completate de stilul și de atitudinea ei.

Foarte bine că m-ai întrebat de mănuși! Acestea nu se află în tendințele anului 2016, accesorizarea se face cu bolerouri speciale, cu mâneci dantelate.

 

  1. Ce poartă mirele? Care sunt tendinţeleşi pentru el?

Mirele are un rol foarte important în completarea imaginii de cuplu, acesta trebuie obligatoriu să comunice cu mireasa și să își asorteze costumul în funcție de rochia acesteia. Anul 2016 îi lasă pe miri să aleagă culori precum mov imperiall, bleumarine, albastru royal cât și clasicul negru. Smockingul prezintă alegerea ideală pentru mire, acesta aducând un plus de eleganță și scoțându-l  în evidență. Costumul poate fi accesorizat cu eșarfă, papion sau cravată.

Mirii au ocazia să își creeze propria poveste în care sunt principalii protagoniști, dând tonul întregului eveniment. Toți cei prezenți vor completa povestea mirilor, care va fi, cu siguranță una de neuitat!

 

TIPS

Rochia de mireasă trebuie să-ți redea personalitatea, caracterul și temperamental.

Alege rochia de mireasă după felul tău de a fi și nu incerca sa fi altcineva în ziua nunții.

Pentru că alegerea să fie cea ideală ai nevoie de ochii și experiența unui profesionist.

Alege-ți o rochie de mireasă în care te simți cea mai frumoasă femeie de pe pământ.

 

 

Alexandra Vintilă

Designer Vestimentar, Salonul Maria

 

Maria Vintilă

General Manager, Salonul Maria